În interiorul Întoarcerea lui Casanova sunt multe lucruri. Există un robot aspirator despre care mi s-a părut inspirat din roșu Maximilian Of The Black Hole. Există Tony Servillo în rolul unui regizor aflat într-o criză profesională și existențială care respinge cu folie asalturile jurnaliştilor. Există un film în film care în lumini și costume pare să-l amintească pe Barry Lyndon. Există Sara Serraiocco care joacă rolul țăranului și al muzei, cu părul scurt care arată ca Natalie Portman de la Hotel Chevalier. Există Natalino Balasso care face montatorul și Anthony Catania producătorul, ca în Boris. Există Fabrizio Bentivoglioalias Casanova, care este provocat la duel, dar gol. O chitara electrica in stil Telecaster, dar Eko si nu Fender. O coperta a piesei „Prunsley, Sage, Rosemary and Thyme” de Simon & Garfunkel. Sunt multe țigări, multe pahare de vin, momente aproape metafizice. Există Festivalul de Film de la Veneția, evocat, frecventat, poate sperat. Există cinema, viață, bătrânețe.

în interiorul Întoarcerii lui Casanova sunt multe lucruri, poate chiar prea multe, poate – într-adevăr, fără poate – nu toate în regulă, nu toate capabile să funcționeze așa cum și-ar fi dorit odată așezate unul lângă celălalt, alternând. , am visat despre. Dar imperfecțiunea, greșeala, în aceste vremuri omogenizate, poate uneori și să mulțumească, și să fie sinonimă cu unele cercetări, chiar dacă utopice; și atunci Gabriele Salvatores este și el acolo, în toată natura lui multifațetă. Există ceva la el, de cercetare: dorința de a se schimba, reflecția generațională, umorul amestecat cu melancolie, dorința de a face un cinema cu ambiții dar care să fie și capabil să fie modest, în ce fel. Blând. Dulce. Un pic așa cum se prezintă Salvatores însuși în fața presei, cu acel aer budist oarecum milanez al lui, că nu știi niciodată unde se termină personajul și unde începe persoana. Sau vice versa.

Există o scenă, în Întoarcerea lui Casanova, care arată prima întâlnire dintre Leo Bernardi (regizorul interpretat de Servillo, doar parțial alter ego-ul lui Salvatores, s-ar putea spune) și Silvia din Serraiocco, care cu numele său de leopard și avântul celor care lucrează pământul. pentru a trăi, este imediat clar că își va putea fura inima.
Silvia înțelege imediat că ceea ce se confruntă, înfășurată într-o pelerină neagră în mijlocul unui câmp, cu o carte în mână, este regizorul filmului despre care se spune că ar fi filmat în acele părți. Așa că îl întreabă despre ce vorbește, filmul acesta despre ea. Leu, nesigur, îndoieli. Apoi el răspunde: „al trecerii timpului”, sau așa ceva.
Și de fapt, filmul pe care Leo îl va filma și pe care nu îl va putea monta fără ajutorul lui Balasso, este tocmai adaptarea romanului lui Arthur Schitzler care se numește „Întoarcerea lui Casanova”, în care marele Seducătorul venețian are de-a face cu bătrânețea, decăderea cărnii, cu pierderea superputerii sale.