David Fincher a visat să devină regizor încă din copilărie. Părinții lui au spus că micuțul Fincher și-a construit un adevărat scaun de „regizor”, pe spatele căruia și-a scris numele, iar distracția preferată a lui David a fost să stea pe acest scaun pentru totdeauna, strigând la actori imaginari.

Dar știm cu toții că nu devii regizor chiar așa, de la început. Chiar dacă ai o labă uriașă păroasă, care va împinge imediat tânărul talent chiar în rândurile regizorilor celebri. Prin urmare, David a trebuit să parcurgă tot drumul pe care îl parcurg oamenii în astfel de cazuri: un asistent minor al unui asistent de regizor puțin mai puțin minor, ale cărui atribuții includ să alerge după țigări și bere, apoi o promovare neașteptată - David i s-a încredințat să pună film. în mașini, după aceea - lucrând la seriale de televiziune și reclame și așa mai departe.

Pentru o lungă perioadă de timp, David a lucrat cu Lucas la Indiana Jones și una dintre serialele Star Wars. În cele din urmă, în 1992, lui David i s-a încredințat regia propriului film, Alien 3. Dar fie că nu a fost încă suficientă experiență, fie că nu lucrau nici măcar la o dezvoltare secundară, ci deja la o dezvoltare terțiară a filmului „Alien” (și toată lumea știe că clonele unor filme celebre nu sunt aproape niciodată mai bune decât originalul, dar așa cum o regulă – mult mai rău) nu a fost foarte interesantă – filmul a primit critici devastatoare și a eșuat lamentabil. Asta nu înseamnă că filmul a fost rău. Aceasta înseamnă că imaginea s-a dovedit a fi non-comercial (prea inteligentă și prea întunecată), ceea ce pentru un regizor de la Hollywood este de obicei echivalent cu o mică apocalipsă personală.

Fincher era furios, așa că și-a rupt scaunul de regizor, la care aspirase atât de mult în copilărie, și a făcut un jurământ teribil că nu se va mai implica niciodată în viața lui în regie mare, ci se va limita doar la reclame și producții de televiziune. care erau dragi inimii lui.

Dar la doar trei ani mai târziu, Fincher s-a săturat complet de reclame și de plictiseala TV, a lipit scaunul regizorului înapoi și a făcut filmul „Șapte”, despre care vorbim astăzi. Și aici i-a venit norocul. Filmul a avut o lansare bună și critici destul de favorabile. După aceea, David s-a animat și a făcut super hituri - „The Game” și „Fight Club”, câștigându-și ferm locul pe Olympus regizorului.

„Seven” este un thriller. În plus, cea mai bună versiune, după părerea mea, a thrillerului este așa-numitul „thriller de viață”. Aceasta înseamnă că filmul nu implică „zdrobitori”, extratereștri spațiali, pterodactili animați brusc și gunoaie similare de computer, cu ajutorul cărora sunt filmate majoritatea așa-numitelor „thrillere”. Într-un thriller „de viață”, situația în cauză s-a întâmplat sau se poate întâmpla. Adică, toate acestea par foarte plauzibile și, prin urmare, mai ales înfricoșătoare. În acest caz vorbim despre cercetarea unei infracțiuni. William Somerset (Morgan Freeman) este un detectiv în vârstă care s-a luptat cu crima toată viața și acum este pe cale să se pensioneze. David Mills (Brad Pitt) este un polițist aspirant care lucrează cu Somerset. Ei investighează o serie de crime ciudate și înfiorătoare comise de un maniac. Acest ticălos ucide oameni cu brutalitate și atribuie fiecărei crime numele unuia dintre cele șapte păcate capitale biblice (acest nume este scris pe perete). De exemplu, el ucide un om uriaș gras și scrie „Lăcomie” pe perete. Apoi un avocat celebru este ucis, iar „Lăcomia” este scris pe perete - și așa mai departe.

Au fost deja comise cinci crime, dar poliția nu poate prinde criminalul. Somerset a vrut să lase această investigație tânărului său partener, dar văzând că încă îi lipsește experiența, nu o suportă și începe să-l ajute activ. Destul de ciudat, după a cincea crimă, maniacul (Kevin Spacey) însuși apare la secția de poliție și se predă lui Mills, deși detectivii nu i-au ieșit niciodată pe urmele. Nu vă spun de ce a renunțat și dacă vor mai fi două victime, altfel va fi neinteresant să vizionați acest film. Și este foarte posibil să-l urmărești, pentru că Fincher este un maestru în a răsuci intriga și a crește tensiunea atât de mult încât am rupt personal două perne în bucăți de nervi în timp ce urmăream acest film. Recomand oamenilor deosebit de impresionați să se uite la acest film noaptea. Este și mai bine dacă acest lucru se întâmplă într-o casă abandonată undeva în pădure și nu există un singur suflet viu în jurul tău pe zeci de kilometri. În sensul unui suflet viu familiar. Apoi adrenalina va curge prin corp atât de mult încât nu veți dori să vizionați niciun thriller pentru o lungă perioadă de timp.

Distribuția este foarte bună. Freeman și Pitt joacă grozav, dar aș dori mai ales să remarc imaginea maniacului creat de Kevin Spacey. Apare pe ecran literalmente în ultimele zece minute ale filmului, dar această muncă de actorie personal mi-a făcut cea mai puternică impresie.