De obicei, genul filmelor de Crăciun nu este deosebit de original. Complotul învechit, fără speranță, se învârte în jurul unui mare erou al orașului, care este chemat înapoi în orașul său natal din cauza unei crize și învață despre ce este viața cu adevărat. Acesta din urmă este adesea cauzat de iubirea din copilărie reaprinsă. La începutul acestei luni, Videoland a lansat o serie de filme de Crăciun și un film canadian. Arta Crăciunului devine imediat dificilă.

De fapt, filmul TV al lui Andrew Cymek este o variație a temei obositoare tocmai expuse. Liv este profesoară de artă, își pictează propriile picturi și este pe cale să deschidă o expoziție majoră a lucrării ei. Expoziția a fost organizată de iubitul ei Bradley, al cărui tată, în calitate de proprietar al galeriei, este un mare fan al operei lui Liv. Din păcate, expoziția se destramă când izbucnește un incendiu în bucătărie și cea mai mare parte a lucrării lui Liv este arsă.

Din fericire, Liv are un plan B. Se poate întoarce să predea la liceul local. Artista are la dispoziție și o lună pentru a umple spațiul expozițional cu lucrări noi, dar se află într-o mare sărăcie creativă. Cu toate acestea, din moment ce expoziția a mers prost, ea îl întâlnește pe același tip de nu mai puțin de trei ori. Acest Jake este un jucător profesionist de hochei pensionat, care acum predă la aceeași școală. Nu este surprinzător cum iese toate acestea.

Este greu de enumerat tot ceea ce lipsește din această poveste de dragoste de Crăciun plină de brânză, scrisă de personajul principal Bridget Kingsley. În primul rând, are un grad ridicat de predictibilitate. De exemplu, Bradley este o persoană semnificativă care aproape că nu are timp pentru Bridget și nu există nicio chimie între ei. Jake este tot ceea ce nu este Bradley și face tot posibilul să facă comentarii pline de spirit și cochete. Ai prefera să țipi la ecranul televizorului ca Liv și Jake să se culce imediat, pentru că la asta se rezumă totul.

Abilitățile de actorie ale lui Kingsley sunt la fel de proaste ca și talentul ei de scriitor. Propozițiile nu ies niciodată din gura ei în mod natural datorită monotonului ei monoton. Ea vorbește adesea pe sub răsuflarea ei și are puțin dinamism în voce. Ei bine, unii oameni doar o spun, dar și conținutul dialogului pare să-l facă pe spectator să arate ca un idiot. Absolut totul este anunțat și explicat în detaliu, deci nu există spontaneitate.

Elementele intrigii sunt dramatizate — elevul de liceu agresat a cărui voce cântătoare stridentă nu o aude nimeni, legătura cu Bradley, traumele amoroase ale lui Jake — toate le-au fost susținute unul câte unul când îi vin la îndemână. Nu există nicio ceartă despre gust, pentru că până și opera lui Liv arată ca un cântec obligatoriu și este lipsită de orice inspirație. De fapt, puteți extinde această observație de-a lungul întregului film.

În plus, partitura lui Simek — un regizor specializat în drame de vacanță de genul acesta — este plină aproape exclusiv de clasice de Crăciun. Arta Crăciunului are puțin fler artistic și necesită o anumită formă de originalitate și creativitate. Chiar și zăpada digitală arată groaznic.